Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 52, Editia de Vară 2024

A ministry of…

Autor: Dr. Roger Pascoe, President,
Email: [email protected]

I. Consolidarea predicării expozitive: Predicarea doctrinelor, partea a 3-a

În secțiunea aceasta, am vorbit despre cinci aspecte legate de predicarea doctrinelor…

A. Factori din cultura contemporană care influențează predicarea doctrinelor (NPJ 50, Iarna 2024).

B. Trei pași importanți în predicarea doctrinelor (NPJ 51, Primăvara 2024).

C. Câteva exemple specifice de aplicații în predicarea doctrinelor (NPJ 51, Primăvara 2024).

D. Sfaturi utile pentru predicarea doctrinelor.

E. Câteva mențiuni despre predicarea din epistole.

Am tratat deja punctele A, B și C (după cum am notat mai sus). În prezenta ediție, vom trata punctul D…

D. Sfaturi utile pentru predicarea doctrinelor

D1. Conferă unitate tematică serviciului religios. Încearcă să te asiguri că imnurile și cântecele, pasajele biblice citite, mărturiile, rugăciunile etc. lucrează împreună pentru a scoate în evidență subiectul mesajului tău. Nu cântăm la biserică doar pentru a ne exprima emoțiile (deși muzica are și rolul acesta), ci pentru a exprima înaintea lui Dumnezeu adevărul despre Dumnezeu din inimile și mințile noastre care se închină. Fiecare aspect al serviciului divin trebuie să scoată în evidență adevărul pe care îl explici în predică, pentru ca acesta să fie repetat și consolidat în diferite moduri. Astfel, avem învățătură bună și închinare bună. Mulți lideri de închinare nu înțeleg că partea muzicală a serviciului divin are rol de învățare, motivare și ilustrare a adevărului, ca și predica.

D2. Predică o carte întreagă din Biblie. Când predici o carte biblică întreagă, elementele doctrinare vor fi explicate în contextul de viață al destinatarilor inițiali (oameni adevărați + împrejurări adevărate = teologie adevărată). Apoi, faci trecerea de la împrejurările, problemele și întrebările celor de-atunci la împrejurările, problemele și întrebările bisericii tale (în mod colectiv și individual) – orice împrejurare, problemă sau întrebare din vechime are un echivalent contemporan.

D3. Folosește și alte ocazii pentru a explica doctrinele mai detaliat. Adesea, o anumită doctrină nu poate fi explicată în mod complet sau suficient în timpul serviciului divin de duminică dimineața. Un mod bun de a completa învățătura despre o anumită doctrină este să o explici mai detaliat în timpul serviciului de duminică seara (dacă aveți).

Dacă nu aveți serviciu divin duminică seara, poți să îți continui învățătura de duminică dimineața la timpul de rugăciune de peste săptămână sau cu orice altă ocazie potrivită. Uneori, am rămas la o anumită doctrină timp de câteva săptămâni. De exemplu, poate predici duminică dimineața despre doctrina alegerii din Efeseni 1:3-6. Poți aborda doctrina într-un mod mai general, cu explicații mai largi și aplicarea textului într-o predică de 40 de minute (după cum am arătat în ediția de toamnă 2023 a NPJ 49). Apoi, în serviciul de seara, poți să vii cu o serie de predici despre următoarele subiecte:

a) Cum a fost dezvoltată de-a lungul istoriei doctrina alegerii?

b) De ce este nevoie de alegere? (depravare totală).

c) Când a făcut Dumnezeu chemarea bazată pe alegere? (în eternitatea trecută, înainte de întemeierea lumii).

d) Care este taina și minunea alegerii?

e) Cine face alegerea? (poziția arminiană vs. poziția calvinistă).

f) Cum împăcăm evanghelizarea cu alegerea?

Acest tip de învățătură poate fi interactiv, cu discuții, pliante etc. Ai grijă să prezinți și învățăturile false asociate doctrinei respective, pentru ca oamenii să le recunoască atunci când le aud.

Dacă nu aveți serviciu divin duminică seara, poate aveți întâlniri de grup mic în timpul săptămânii sau poate stabilești un timp pentru a ține o serie specială de mesaje. Dacă alegi să îți continui învățătura într-un grup mic, e clar că nu poți fi prezent în fiecare grup mic din biserică. Așa că o soluție ar fi să concepi o serie de studii pentru toți, care să conțină:

a) Întrebări ce decurg din predică, pe care să le discute.

b) Aspecte ale subiectului, pe care nu ai avut timp să le dezvolți duminică dimineața.

c) Aplicații mai concrete.

D4. Folosește calendarul creștin și mărturisirile de credință în predicarea doctrinară.

a) Calendarul creștin.

Poți aborda cu ușurință diferite doctrine, folosindu-te de calendarul creștin (vezi William Carl, Preaching Christian Doctrine [Predicarea doctrinei creștine], 74-88). De exemplu…

Sărbătoarea recoltei. Este un moment foarte potrivit pentru a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă.

Adventul. Sărbătoarea aceasta vorbește despre prima venire a Mântuitorului, privind, de asemenea, înspre cea de-a doua Sa venire.

Nașterea Domnului. La această sărbătoare, vorbim despre întruparea lui Hristos și despre nașterea Sa, așa cum a fost anticipată de profeți.

Botezul Domnului. Aici se sărbătorește descoperirea lui Hristos, arătarea lui Dumnezeu în lucrarea Sa de pe pământ, divinitatea și umanitatea Lui, misiunea și mesajul Lui.

Paștele. Probabil că aceasta este cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin…

Începe cu postul Paștelui și Săptămâna Mare – intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim, Cina cea de taină, patimile din Ghetsimani.

Apoi, crucea – trădarea, respingerea, păcatul omenirii, moartea și îngroparea, ispășirea, dragostea lui Dumnezeu – urmată de înviere – realitatea învierii, dovezile învierii, implicațiile învierii (acceptarea jertfei de către Dumnezeu; dovada supremă a divinității lui Hristos etc.).

Apoi, înălțarea la cer – primirea lui Hristos în glorie, poziția Lui la dreapta lui Dumnezeu, speranța celei de-a doua veniri, mijlocirea Lui de Mare Preot pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu.

Rusaliile sunt despre venirea Duhului Sfânt și doctrina despre Duhul Sfânt („un alt Mângâietor”), doctrina Trinității, întemeierea bisericii (trupul lui Hristos; mireasa lui Hristos etc.).

După Rusalii, putem vorbi despre viața creștină și creșterea spirituală, misiune etc.

După cum spune William Carl: „Ar trebui să fie clar acum că nu predicăm anul religios, ci pe Hristos, căci fiecare sărbătoare este despre El, despre anumite aspecte ale Persoanei și lucrării Lui… Când predicăm doctrinar în funcție de calendarul creștin, nu predicăm doar un set de doctrine, ci istoria lui Hristos… Dacă învățăm să-L predicăm pe Hristos având aceste lucruri în minte, doctrinele predicate conform calendarului creștin vor prinde viață cu mai multă fervoare și încântare” (William Carl, 81).

b) Mărturisiri de credință, crezuri și statutul.

Putem predica, de asemenea, predici doctrinare bazate pe anumite crezuri (ex. crezul apostolic), pe care le puteți rosti împreună ca biserică. Sau putem să pornim de la mărturisirea de credință a bisericii.

c) Rânduieli creștine.

La Cina Domnului și la serviciile de botez, predică mesaje teologice solide! În slujirea mea pastorală, obișnuiam să am o serie de mesaje speciale pentru serviciile religioase când aveam și Cina Domnului (ex. „Centralitatea Crucii” – puteți vedea seriile mele de predici aici: https://bible.org/byauthor/26214/roger_pascoe), predici despre doctrina ispășirii din diferite perspective.

D5. Corelează evenimentele actuale cu predicarea doctrinară. Pot fi evenimente de actualitate din viața bisericii sau din istoria lumii. Dacă a avut loc o moarte tragică în biserică, ai putea lua în considerare să abordezi (1) învățătura biblică despre moartea unui credincios; sau (2) planurile providențiale ale lui Dumnezeu în suferință și moarte.

La fel, dacă are loc un eveniment important pe plan mondial (cum ar fi dezastre naturale, războaie, terorism, evenimente politice etc.), poate consideri că e un moment potrivit să predici anumite doctrine biblice care au de-a face cu acestea (cum ar fi a doua venire a lui Hristos sau suveranitatea lui Dumnezeu). De asemenea, nu uita să discuți întrebările pe care oamenii și le pun în mod normal într-o astfel de situație.

D6. Nu produce confuzie, folosind un limbaj teologic prea abstract. Dacă folosești termeni teologici, întotdeauna trebuie să-i definești sau să-i explici în alte moduri, pentru ca toată lumea să înțeleagă despre ce vorbești. Doar cei care au învățat limbajul subculturii noastre sunt familiarizați cu termenii pe care îi folosim. Și chiar și așa, majoritatea termenilor pe care îi folosim sunt termeni „academici”, pe care omul laic de rând nu îi cunoaște. De exemplu, doctrina substituției penale, a suferinței substitutive, doctrina justificării, unirea ipostatică a naturilor lui Hristos (natura divină cu cea umană).

Dacă vei folosi astfel de termeni, îți vei pierde ascultătorii, dar vei și părea prea pompos și deconectat intelectual de ascultători. Întotdeauna când e nevoie să folosești un termen teologic, nu uita să îl explici!

D7. Provocări ce pot să apară când predicăm tematic doctrinele biblice. Nu recomand să predici tematic doctrinele în timpul serviciilor divine de duminică dimineața – adică să alegi o doctrină și apoi să găsești toate textele care vorbesc despre ea. O astfel de abordare vine cu câteva riscuri:

a) Riști să ții un seminar de teologie sistematică – pierzând astfel atenția și interesul ascultătorilor.

b) Vei avea prea mult material, ce va nu va putea fi acoperit într-un serviciu divin obișnuit.

c) Vei predica o doctrină mai degrabă decât Cuvântul, așa cum a fost scris pentru oameni reali, dintr-un loc real și pentru un motiv real, pentru a obține un rezultat real.

Așadar, recomand să predici un text din Scriptură, așa cum a fost scris în contextul său, ca să nu te concentrezi pe o doctrină, ci pe un text cu conținut doctrinar. Chiar dacă vrei să predici tematic doctrinele, recomand să îți ancorezi mesajul într-un text de bază și să faci referire la celelalte pentru a aduce argumente suplimentare. O astfel de abordare are câteva beneficii:

a) Permite ascultătorilor să poată face referire la un text anume, la care se pot întoarce și pe care și-l pot aminti.

b) Ajută ascultătorii să nu piardă firul mesajului și să știe despre ce vorbești.

c) Îți permite să prezinți textul în mod expozitiv în contextul său, logic și elocvent.

d) Trebuie să ai un punct de început (de unde începi când vrei să tratezi un subiect doctrinar?) și nu este altul mai bun decât un text reprezentativ.

e) Este mult mai ușor pentru tine să studiezi și să predici un text decât un subiect care poate avea o bază biblică foarte largă.

Dacă predici tematic din doctrine, ai grijă să interpretezi fiecare text pe care îl folosești în contextul său, să explici expozitiv fiecare text în mod clar și corect și să aduci argumente din Scriptură pentru fiecare afirmație doctrinară pe care o faci.

II. Consolidarea conducerii biblice:

Rânduiala în biserică, Partea a 6-a, 1 Timotei 4:1-6:2

Studiem epistola 1 Timotei, care, după cum am mai spus, este structurată în funcție de cinci porunci (sau învățături) după cum urmează:

A. Despre responsabilitățile pastorale (1:3-20): „Să te lupţi lupta cea bună.”

B. Despre închinarea publică (2:1-15): „Bărbaţii să se roage… Femeia să înveţe în tăcere.”

C. Despre conducerea pastorală (3:1-16): „Să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu.”

D. Despre devoțiunea personală (4:1-6:2): „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii.”

E. Despre motivarea pastorală (6:3-21): „Să păzeşti porunca, fără prihană… păzeşte ce ţi s-a încredinţat.”

În cele cinci ediții anterioare ale acestui Jurnal (NPJ 47, 48, 49, 50, 51), am abordat subiectele de la „A” la „C.” Astăzi ajungem la punctul „D.”

D. Despre devoțiunea personală (4:1-6:2).

„Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii.” (4:16). Această secțiune a epistolei tratează anumite subiecte pastorale practice. În primul rând, vedem îndemnul pastoral de a se ocupa de cei care „se vor lepăda de credinţă” (4:1-16) – i.e. apostați. În al doilea rând, vedem îndemnul pastoral de a păstra relații corecte în diversele grupuri din biserică (5:1-6:2). Voi trata aceste subiecte în următoarele patru subsecțiuni…

D1. Demască învățăturile demonice (4:1-6). Chiar dacă biserica are un anumit standard, comportament, caracter și mărturisire de credință (3:14-16), Timotei trebuie să știe că, în biserică, nu vor merge toate lucrurile așa cum ar trebui, căci „Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă” (4:1a). Acest avertisment fusese transmis în mod explicit prin profeția Duhului Sfânt, și anume că vor apărea anumite persoane, al căror caracter și comportament vor contrazice și vor intra în conflict cu cel al bisericii adevărate. A fi prevenit înseamnă a fi pregătit!

1. Cine sunt acești învățători falși (4:1-2)? În esență, Duhul Sfânt a prezis că acești înșelători sunt apostați, oameni care, cândva, și-au mărturisit credința în evanghelie, dar care, în mod conștient și intenționat, „se vor lepăda” de acele adevăruri de bază, pe care biserica le mărturisește (3:14-16), adică de „credință.”

Cei care se îndepărtează de adevăr, după cum ne arată Duhul lui Dumnezeu, inevitabil vor fi atrași de „de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (4:1b). Ei vor fi înșelați de doctrinele eretice aduse de duhurile necurate, al căror stăpân este însuși Satan. Aceste duhuri necurate își fac lucrarea de amăgire prin „făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (4:2). Cât despre acești oameni ce răspândesc învățături demonice, sunt niște mincinoși ipocriți, a căror conștiință este moartă, însemnată cu fierul încins.

2. Ce învățături dau ei (4:3-5)? În ceea ce privește unele din învățăturile lor false, ei „opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul” (4:3). Cei care „cred şi cunosc adevărul” nu trebuie să se supună acestor învățături false. Una este să te abții în mod voluntar de la căsătorie sau de la a mânca anumite mâncăruri, și este altceva să pretinzi altora să facă la fel. Aceste porunci cu privire la celibat și la anumite restricții alimentare îi amăgesc pe oameni, făcându-i să le respecte pentru a fi mai spirituali, așa cum susțin cei care se îndepărtează de credință (4:1). Pavel, însă, ne amintește imediat că Dumnezeu a instituit căsătoria și a creat alimentele pentru folosul nostru: „Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (4:4-5). A nu mânca anumite alimente înseamnă a susține că nu sunt bune. Mai degrabă, însă, ar trebui să luăm din ele aducând mulțumiri lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui creatoare și pentru belșugul pe care ni-l oferă.

3. Cum putem fi protejați de învățăturile lor înșelătoare (4:6)? Suntem protejați prin slujirea celor care sunt „buni slujitori ai lui Hristos Isus”, care „pun în mintea fraţilor aceste lucruri” (4:6a). Buni slujitori ai lui Hristos Isus sunt cei care se hrănesc „cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături” (4:6b), care astfel sunt în stare să demaște învățăturile false și să susțină adevărul în fața oamenilor lui Dumnezeu, pentru ca aceștia să fie puși în gardă și să poată recunoaște învățătura falsă și să i se împotrivească cu adevărul.

D2. Practică evlavia (4:7-12). Cei care sunt buni slujitori ai lui Hristos Isus se feresc de „basmele lumeşti şi băbeşti” (4:7a). Ei evită și resping aceste basme promovate de „unii” (1:3-4), pentru că, din punctul de vedere al lui Pavel, sunt o pierdere de vreme și lucruri lipsite de evlavie. De asemenea, cei care sunt „buni slujitori ai lui Hristos Isus” trebuie să urmeze îndemnul: „caută să fii evlavios” (4:7b). În loc să irosească timp și efort cu vorbării și îndeletniciri fără rost, slujitorul lui Dumnezeu trebuie să aibă evlavia ca scop și standard. Deși exercițiul fizic are o valoare limitată, „deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare” (4:8). Evlavia îl pune pe Dumnezeu în centrul aspirațiilor și planurilor noastre și este valoroasă din punct de vedere fizic și spiritual, atât pentru acum, cât și pentru eternitate. Ca să-și arate încă o dată susținerea față de un astfel de mod de viață, Pavel parcă pune un sigiliu de aprobare pe ceea ce a spus: „Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit” (4:9).

„Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu” (4:10a). Scopul vieții noastre este să-L slujim pe Dumnezeu – să căutăm să fim mai mult ca El, să ne străduim să fim mai mult ca El. Motivația noastră de a-L sluji cu credincioșie pe Dumnezeu este faptul că „ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu” (4:10b). Noi Îl slujim pe Dumnezeul „cel Viu”, nu un dumnezeu non-existent sau mort, cum e cel căruia i se închină cei care s-au depărtat de la credință. Nu, noi Îl slujim pe „Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi” (4:10c). Dumnezeu este singurul Mântuitor pentru toți oamenii (Ioan 3:16). Nu există alt Mântuitor, altă speranță sau altă ispășire pentru păcatele noastre. Dar nu toți oamenii Îl acceptă ca Mântuitor (Ioan 1:10-11); de fapt, majoritatea Îl resping. Astfel, El este cu adevărat Mântuitor doar pentru cei care cred (Ioan 1:12-13).

„Porunceşte şi învaţă aceste lucruri” (4:11), adică adevărurile teologice despre care a vorbit Pavel mai sus. Timotei trebuie să-i învețe pe ceilalți aceste adevăruri și să le poruncească să le creadă. Timotei era destul de tânăr, iar Pavel pare să-l avertizeze și să-l încurajeze, spunând: „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea” (4:12a). Cred că Pavel îi atrage atenția aici lui Timotei să dea dovadă de maturitate și spiritualitate, astfel încât ceilalți să nu-l desconsidere pe el sau învățătura lui. El trebuie să fie „o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie” (4:12b). Îndemnul acesta, însă, poate fi și pentru biserică, să nu aibă o atitudine critică față de Timotei doar pentru că este tânăr.

D3. Folosește-ți darul (4:13-16). În lipsa lui Pavel și ca reprezentant al său, Timotei trebuie să-și folosească darul în câteva moduri. În primul rând, avem o poruncă pozitivă: „Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora” (4:13). Citirea publică a Scripturii este o componentă esențială a serviciului divin și nu trebuie neglijată, ceea ce s-ar putea întâmpla cu ușurință dacă Timotei nu ar lua seama la lucrul acesta.

După citirea Scripturii (și probabil pe baza a ceea ce s-a citit), predica va oferi atât „îndemnare” (încurajare și povață), cât și „învăţătură” (învățătură formală în ce privește semnificația textului citit) pentru biserică. Aceste îndatoriri cad în responsabilitatea lui Timotei.

În al doilea rând, vedem o poruncă la modul negativ: „Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor” (4:14). Dumnezeu oferă anumite daruri spirituale slujitorilor Săi, daruri ce trebuie recunoscute de către prezbiterii bisericii. Așa s-a întâmplat aici, în Efes, când prezbiterii au afirmat public, în mod oficial, darul lui Timotei, prin punerea mâinilor.

Îndemnul a-și folosi darul spiritual este susținut mai departe de două seturi de sfaturi…

1. Sfatul de a fi constant și dedicat pe deplin în slujire: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi” (4:15).

Accentul cade aici pe dedicarea totală în slujirea pastorală la care ești chemat: (1) Citirea publică, îndemnarea și învățarea Scripturii (4:13); (2) Dezvoltarea și folosirea darului pe care îl ai (4:14); și (3) Dedicarea și cufundarea deplină în slujire, așa încât „înaintarea ta să fie văzută de toţi” (4:15). Bisericile noastre urmăresc progresul nostru și creșterea în Domnul, în adevăr și în vocația pastorală. Cel mai important lucru pe care ar trebui să ne dorim să-l vadă este dedicarea noastră față de Domnul și față de slujirea Lui.

2. Sfatul de a se autoevalua în mod constant și deplin. „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii” (4:16a).

Observați că Pavel pune mai întâi accentul pe „persoană” („asupra ta însuţi”), apoi pe „mesaj” („asupra învăţăturii”). La fel face și în 2 Timotei 2:15. Este foarte important pentru noi, cei implicați în slujire, să înțelegem că, înainte de a putea predica o doctrină corectă, trebuie mai întâi să fim noi corecți din punct de vedere spiritual, moral și relațional. Pentru aceasta, trebuie să fim cu luare aminte la noi înșine – la gândurile, faptele, dorințele noastre etc. Această pregătire personală ar trebui să facă parte din disciplina personală a fiecărui creștin, și mai ales a păstorului. Nu poți avea putere și puritate morală fără un timp devoțional zilnic în prezența lui Dumnezeu pentru a-ți pregăti sufletul.

„Stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă” (4:16b). Există o legătură directă între a stărui „în” aceste lucruri și îndemnul „duceți până la capăt” mântuirea voastră și a ajuta biserica să facă la fel (vezi Fil. 2:12), urmărind în mod constant sfințirea și fiind devotat lucrurilor lui Dumnezeu, căci mântuirea este realizată acum, dar va fi desăvârșită doar în veșnicie.

Pavel repetă de multe ori aceste îndemnuri, ceea ce ne arată cât este de important să perseverăm în aceste îndatoriri și discipline personale: (1) „Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm” (4:10); (2) „Porunceşte şi învaţă aceste lucruri” (4:11); (3) „ia seama bine…” (4:13); (4) „Nu fi nepăsător…” (4:14); (5) „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri…” (4:15); și (6) „stăruie în aceste lucruri…” (4:16). Să luăm aminte!

D4. Respectă-i pe ceilalți (5:1-6:2). Atenția se îndreaptă acum către relația lui Timotei cu diferite grupuri din biserică și felul în care trebuie să se raporteze la ele…

1. Bărbați și femei, tineri și bătrâni (5:1-2). Aceasta este o afirmație generală despre modul în care un pastor trebuie să se raporteze la oamenii din biserica lui, ținând cont de sexul și vârsta lor. „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia” (5:1-2).

În general, pastorul trebuie să se adreseze și să se raporteze la cei din biserică la fel ca la un membru al familiei, pentru că biserica este o familie. Unui bărbat mai în vârstă care are nevoie de vreun fel de mustrare pastorală (asta pare să fie implicația) trebuie să i se adreseze cu respect și amabilitate, așa cum i s-ar adresa propriului tată, cu scopul de a-l încuraja. La fel, pastorul trebuie să se adreseze bărbaților mai tineri ca unor frați, femeilor mai în vârstă ca unor mame și femeilor mai tinere ca unor surori. Expresia „cu toată curăţia” pare să se refere la relația pastorului cu femeile mai tinere. Dacă va face așa, va evita bârfele și ispita sexuală.

2. Văduvele (5:3-16). Relația pastorului cu văduvele și obligațiile față de ele sunt discutate într-o secțiune aparte, mai lungă. În mod evident, aceasta era o problemă importantă în Efes.

a) Caracteristicile celor cu adevărat văduve și cum să fie îngrijite (5:3-8). „Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve” (5:3).

Deși termenul „cinstește” ar putea însemna „respectă”, din context pare să se refere mai degrabă la ajutor financiar din partea bisericii. Însă există o condiție: Dacă există rude apropiate („copii sau nepoţi”) care pot să le ajute pe văduve, trebuie „să se deprindă să fie evlavioşi, întâi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu” (5:4). Este datoria lor să-și „răsplătească” părinții, scutind biserica de o astfel de obligație.

Văduva care este „cu adevărat văduvă” este cea „care a rămas singură” (5:5a), fără familie, singură și fără sprijin. Aceasta „şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi stăruie, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni” (5:5b). Deși nu are pe nimeni căruia să-i poată spune nevoile ei, le aduce mereu înaintea lui Dumnezeu în rugăciune (ex. Ana în Luca 2:36-38).

„Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă” (5:6). O astfel de văduvă nu este dependentă de Dumnezeu, ci este moartă din punct de vedere spiritual, pentru că I-a întors spatele lui Dumnezeu și își irosește timpul cu propriile plăceri.

„Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină” (5:7). Timotei trebuie să învețe aceste lucruri în biserică, pentru ca biserica să poată evalua în mod corect nevoile celor care sunt cu adevărat văduve, să își îndeplinească datoria față de propriile rude și să fie fără prihană în privința aceasta. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (5:8). Se pare că situația aceasta chiar exista în biserica din Efes, unii din biserică refuzând să-și ajute financiar părinții sau alți membri ai familiei, în general, lăsându-i în grija bisericii. Cel care nu își asumă această responsabilitate „s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.” Acest refuz de a face ceea ce este corect și potrivit pentru un creștin este, practic, o lepădare de credință. Ce acuzație! Dacă spui că ai credință, trebuie s-o arăți în trăirea ta.

b) Alte calificări pentru cele care sunt cu adevărat văduve și cum să li se poarte de grijă (5:9-10). „O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat, să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună” (5:9-10).

În mod clar, pe atunci biserica evalua nevoile văduvelor, iar cele care se calificau, erau trecute pe o listă și, probabil, biserica se îngrijea de ele în mod regulat.

Prima calificare menționată aici are de-a face cu vârsta și caracterul văduvei. În primul rând, „să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani” (5:9a). Nu reiese clar de ce este aleasă vârsta de 60 de ani. Putem doar să speculăm că, poate, cele mai tinere de 60 de ani puteau munci pentru a se întreține, pe când cele peste 60 de ani cel mai probabil aveau nevoie de ajutor. În cultura noastră, este potrivit să aplicăm aceste calificări în lumina circumstanțelor de astăzi și nu a celor din primul secol.

Cea de-a doua calificare are de-a face cu fidelitatea ei în căsătorie: „să nu fi avut decât un singur bărbat” (5:9b). Cred că putem spune că cerința aceasta se referă la fidelitatea în căsătorie, așa cum am interpretat în cazul soțului din 1 Timotei 3:2 („bărbatul unei singure neveste”). Ca soție creștină devotată, trebuie „să fi dat ajutor la orice faptă bună”, dintre care unele sunt menționate aici:

(i) „Să fi crescut copii.” Aceasta este cea mai importantă muncă pe care o poate face o mamă, dacă poate avea copii (vezi 1 Tim. 2:15).

(ii) „Să fi fost primitoare de oaspeţi.” Ospitalitatea este datoria tuturor creștinilor (Evr. 13:2; 1 Pet. 4:9; Rom. 12:13), însă această responsabilitate îi revine, de obicei, soției, care pregătește mâncare, cazare, îngrijire etc.

(iii) „Să fi spălat picioarele sfinţilor.” Dacă este ospitalieră, ea va îndeplini sarcini ce, de obicei, revin sclavilor, spălând picioarele musafirilor care au bătut drumurile prăfuite.

(iv) „Să fi ajutat pe cei nenorociţi.” Cred că și aici este vorba despre ospitalitate, dar cu o sferă mai largă, incluzând vizitarea bolnavilor și a celor închiși, încurajarea și compasiunea față cei care trec prin greutăți și necazuri.

(v) „Să fi dat ajutor la orice faptă bună” (5:10). Ca și cum lista aceasta nu ar fi fost suficientă, Pavel adaugă o categorie ce le cuprinde pe toate: „orice faptă bună.”

c) Cum să fie tratate văduvele tinere (5:11-15). „Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti, pentru că, atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou şi se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintâi” (5:11-12).

Văduvele tinere care devin nemulțumite de starea lor de văduvie și se răzvrătesc împotriva lui Hristos, se căsătoresc uneori chiar și cu necreștini, doar pentru a-și satisface plăcerile. Astfel, ele „se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintâi” în Hristos. Astfel de văduve tinere nu trebuie trecute pe lista celor care primesc sprijin financiar din partea bisericii.

Dar mai există un alt motiv în spatele acestei învățături. Dacă biserica ar oferi sprijin financiar acestor văduve tinere, astfel încât ele să nu mai fie nevoite să muncească, ar deveni leneșe și și-ar forma obiceiuri care ar duce la dezbinare: „Totodată se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit” (5:13). Acesta este un alt motiv practic pentru care biserica nu trebuie să acorde sprijin financiar văduvelor tinere.

Pentru a-i feri de acest pericol, Pavel poruncește astfel: „Vreau, dar, ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară” (5:14). Pavel nu este împotriva recăsătoririi văduvelor tinere, dar, spre deosebire de cele din 5:11-12, ele trebuie să se căsătorească „în Domnul” (1 Cor. 7:39). Dacă vor fi ocupate cu creșterea copiilor și cu gospodăria, nu vor da ocazia celui rău să le acuze de obiceiuri rele, cum ar fi lenea sau bârfa. Pavel își justifică această poruncă, făcând referire probabil la unele văduve tinere, care erau leneșe și băgăcioase și care se întorseseră de la Domnul (5:11-13): „căci unele s-au şi întors să urmeze pe Satana” (5:15).

d) Apoi vine o ultimă poruncă cu privire la grija și sprijinul financiar pentru cele care sunt cu adevărat văduve: „Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve” (5:16).

Apostolul a discutat deja despre faptul că, în general, creștinii trebuie să poarte de grijă văduvelor din familie (5:4, 8), așa că această poruncă cu privire la „vreun credincios, fie bărbat, fie femeie” cel mai probabil se referă la altceva. Poate Pavel se gândește la cazul în care soția este creștină, iar soțul nu, sau la cazul în care o femeie creștină văduvă dispune de mijloacele necesare pentru a ajuta o altă văduvă din familie. Oricare ar fi cazul, ideea este că și aceste femei au datoria de a ajuta văduvele din familie pentru ca biserica să nu fie împovărată și să-și poată folosi resursele pentru a le ajuta pe cele care sunt „cu adevărat văduve.”

3. Prezbiterii (5:17-25).

a) Prezbiterii care cârmuiesc bine (5:17-18). „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora” (5:17).

Toți prezbiterii au rolul de a cârmui, dar în mod clar unii au un dar mai mare în această privință. A fi vrednic de „îndoită” cinste pare să însemne că ar trebui să fie respectați pentru ceea ce sunt și pentru că își îndeplinesc „bine” slujba de conducere. Mai mult, Pavel îi scoate în evidență pe cei care „se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora”. Toți prezbiterii trebuie să fie în stare să îi învețe pe alții Cuvântul lui Dumnezeu, dar unii au un dar mai mare în această privință și trebuie să primească cinste pentru lucrul acesta, nu doar în sensul de respect, ci și în sensul de sprijin financiar, pentru a le permite să-și exercite darul. Acest aspect financiar este clarificat în versetul următor: „Căci Scriptura zice: «Să nu legi gura boului când treieră bucate»; şi: «Vrednic este lucrătorul de plata lui»” (5:18; citat din Deuteronom 25:18). Așa cum trebuie „cinstite” (5:3) cele care sunt cu adevărat văduve prin sprijin financiar, tot așa și prezbiterii trebuie să primească recunoașterea cuvenită, inclusiv compensație financiară.

b) Prezbiterii acuzați de lucruri rele (5:19-22). „Împotriva unui prezbiter să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori” (5:19).

Unii din biserică, în loc să-și cinstească prezbiterii, vor avea tendința să aducă acuzații împotriva lor. Pentru a se proteja pe sine, dar și pe prezbiterii cărora li se aduc astfel de învinuiri, Timotei trebuie să ia în considerare aceste acuzații doar dacă sunt susținute de cel puțin doi sau trei martori. Este atât de ușor să acționezi pripit fără să ai dovezi în ce privește conducerea bisericii, doar ca să afli mai târziu că acuzațiile au fost false.

Dacă se dovedește că prezbiterul în cauză este într-adevăr vinovat de lucrul de care este acuzat și perseverează în păcat, atunci sfatul este următorul: „Pe cei ce păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică” (5:20). Ei trebuie mustrați public cu scopul de a-i avertiza și ca ceilalți prezbiteri să ia aminte (și toată biserica, de altfel) și să fie împiedicați de la un astfel de comportament.

Într-un astfel de caz, imparțialitatea este extrem de importantă: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire” (5:21). Timotei și toți liderii bisericii au datoria să îndeplinească acest proces cu imparțialitate absolută (pentru ca nimeni să nu primească o favoare nemeritată din cauza poziției sau influenței pe care o are în biserică), fiind pe deplin conștienți că Dumnezeu și sfinții îngeri sunt martori la ceea ce se întâmplă. Aceasta ar trebui să îi determine pe liderii bisericii să judece astfel de chestiuni în mod corect și judicios.

c) Numirea prezbiterilor (5:22-25). „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat” (5:22).

După sfaturile lui Pavel cu privire la judecarea păcatului prezbiterilor, urmează în mod logic sfaturile cu privire la numirea prezbiterilor. Înainte de a numi pe cineva într-o poziție și o funcție atât de importantă, liderii bisericii sunt sfătuiți să acorde timp pentru evaluarea candidaților la slujba de prezbiter, pentru a se asigura că nu vor afla mai târziu că cei aleși ca prezbiteri se fac vinovați de trăire în păcat, luând astfel parte la păcatul lor prin faptul că îi susțin pentru slujba de prezbiter. Mai mult, pentru a se califica să-i mustre pe prezbiterii care păcătuiesc și pentru a putea numi noi prezbiteri, Timotei și toți liderii bisericii trebuie să se păstreze curați.

În treacăt (5:23), Pavel îi mai dă lui Timotei și niște sfaturi părintești cu privire la tratarea unei probleme de sănătate. Se pare că Timotei avea probleme la stomac sau probleme de digestie (poate din cauza firii lui mai emotive) și cel mai bun antidot era, pe atunci, vinul. Eu consider că recomandarea aceasta era de ordin medical. Deși nu este interzisă folosirea vinului ca băutură, eu, personal, recomand abstinența.

Revenind la numirea prezbiterilor și la pericolul de a face lucrul acesta în grabă, Pavel îi transmite lui Timotei câteva principii care să-l ajute să discearnă bine atunci când evaluează caracterul unui om propus pentru slujba de prezbiter. „Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă” (5:24). În procesul de evaluare (5:22), păcatele unora ies ușor la iveală chiar înainte de a fi numiți prezbiteri, însă în cazul altora, păcatele sunt ascunse și nu ies la iveală decât mai târziu. De aceea este nevoie de o evaluare atentă înainte de numirea prezbiterilor, ca să nu apară această situație jenantă.

Tot așa, „faptele bune sunt cunoscute; şi cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse” (5:25). Procesul de evaluare trebuie să scoată la iveală orice păcat ce ar putea împiedica un om să candideze la slujba de prezbiter, dar și să scoată la iveală „faptele bune” ce îl pot confirma pentru slujba respectivă.

4. Sclavii (6:1-2). Pe lângă sfaturile legate de bărbați și femei, tineri și bătrâni (5:1-2), văduve (5:3-16) și prezbiteri (5:17-25), Timotei va trebui să îi sfătuiască și pe sclavii din biserică. Deși sclavii se bucurau de libertatea găsită în biserică, nu trebuia să abuzeze de ea, mai ales în relație cu stăpânii lor.

a) Relația sclavilor cu stăpânii necreștini. „Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău” (6:1).

Deși în vremea aceea și în cultura de atunci, stăpânii aveau drept de proprietate asupra lor, sclavii creștini trebuia să îi trateze cu cinste și respect. În felul acesta, ei nu vor aduce rușine sau dezonoare numelui lui Dumnezeu sau învățăturii creștine a bisericii. Nesupunerea față de stăpânii lor (din cauza opresiunii suferite din partea stăpânilor necreștini) ar aduce rușine mărturiei creștine.

b) Relația sclavilor cu stăpânii creștini. „Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt «fraţi»” (6:2a).

Atât de ușor, chiar și în zilele noastre, un angajat creștin poate să aibă impresia că poate profita de pe urma angajatorului său creștin datorită relației pe care o au în Domnul. Tot așa puteau fi ispitiți și sclavii din primul secol, de aceea avem aici această învățătură. „Ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi” (6:2b). Este un privilegiu să lucrezi pentru angajatori creștini și lucrul acesta ar trebui să ne motiveze să muncim și mai bine, tocmai pentru că ei sunt „credincioşi şi preaiubiţi”.

În cele din urmă, Pavel îl îndeamnă pe Timotei astfel: „Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat” (6:2c) – i.e. aceste învățături înțelepte pentru sclavi.

III. Schițe de predici

Titlu: Să învățăm de la Isus: Mergi după lider (Marcu 8:34-38)

Subiect: Costul uceniciei

Tema: Adevărata ucenicie presupune loialitate deplină față de Isus Hristos indiferent de cost.

Punctul I: Decizia de a deveni ucenic este voluntară (8:34a).

Este voluntară, pentru că a-L urma pe Isus Hristos este…

1. … o alegere – „Dacă voieşte cineva…” (8:34a).

2. … o dorință personală – „Dacă voieşte cineva să vină după Mine” (8:34b).

Punctul II: Condițiile uceniciei sunt obligatorii (8:34b-d).

Adevărata ucenicie presupune…

1. … lepădare de sine – „să se lepede de sine însuşi” (8:34b).

2. … sacrificiu de sine – „să-şi ia crucea” (8:34c).

3. … dedicare – „să Mă urmeze” (8:34d).

Punctul III: Implicațiile uceniciei sunt extraordinare (8:35-38).

Implicațiile uceniciei sunt extraordinare când înțelegi că…

1. … viața este paradoxală – „oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui” (8:35).

2. … sufletul este inestimabil – „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (8:36-37).

3. … judecata este inevitabilă – „Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri” (8:38).